Biserica Sfântul Ilie – Hanul Colței, biserica comunității bulgare (DOCUMENTAR)

Biserica Sfântul Ilie – Hanul Colței se află pe strada Doamnei, iar accesul către lăcaș se face printr-o curte retrasă. În perioada 1954-2009 a îndeplinit funcția de biserică a comunității bulgare din România, fiind cedată acesteia spre folosință de către Biserica Ortodoxă Română. Biserica și casa parohială sunt clasate, acum, ca monument istoric.

Între anii 1725-1730, a fost construită o biserică din lemn de către clucerul Radu Colțea. În anul 1745, acest teren a aparținut Hanului Colțea, astfel că biserica a fost cunoscută drept Sf. Ilie de la Hanul Colței. Afectată de cutremurele din 1802, 1829 și 1838, biserica din lemn a fost dărâmată. În locul acesteia, Lazăr Kalenderoglu, tatăl doctorului Nicolae Kalinderu și arendaș al Hanului Colțea, a ridicat o a doua biserică, respectiv actualul lăcaș de cult care a fost ctitorit între 1838 și 1841.

• Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
• Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani

Noua biserică reprezintă un cumul de influențe occidentale, care se manifestă în arhitectură prin stilul neoclasic. În pictură se observă, de asemenea, apropierea de realism, utilizarea unor tehnici noi și o libertate mai mare în ceea ce privește iconografia.

Edificiul și-a păstrat anumite trăsături originale reprezentative pentru secolul al XIX-lea, dar anumite elemente s-au schimbat în funcție de moda vremii. Mai mult, structura a suferit mai multe intervenții, majoritatea cauzate de cutremure.

Planul bisericii este de tip bazilical cu o navă centrală și două nave laterale mai înguste, desfășurate de-a lungul a patru travee. Pe latura de est este prezentă absida Sf. Altar, iar pe latura de vest un portic de acces. La exterior, deasupra pronaosului se află o clopotniță octogonală.

Pictura murală a bisericii este realizată în ulei, într-un stil caracteristic secolului al XIX-lea, inspirată de creația unor artiști precum Gheorghe Tătărescu și Constantin Lecca.

În interior, pereții au fost acoperiți cu imitație de marmură realizată în nuanțe deschise, iar coloanele cu o nuanță ce imită lemnul. Pe peretele de vest, autorul i-a pictat pe ctitorii bisericii în două medalioane.

Citește continuarea pe Gândul!